Spitalul Oncologic Tîrgu-Mureș – primul spital adventist din România

Centru Medical de Excelență – imagistică, radioterapie și tratament oncologic.

Costul total al proiectului – 83.782.791 lei.

În viitorul apropiat, deoarece există deja întreaga documentație necesară pentru aceasta, se va deschide șantierul pentru construcția primului spital adventist din sud-estul Europei, chiar aici, la Tîrgu Mureș. Va avea o capacitate de 100 de paturi și se va întinde pe o suprafață de aproximativ 8000 de metri pătrați. Modul în care se va derula proiectul, asigură transparența totală pentru orice susținător, precum și garanția implementării obiectivelor acestuia și a funcționării ulterioare.

Urmează să se găsească o variantă optimă în ceea ce privește constructorul și toți actorii care vor duce la bun sfârșit această lucrare. Echipamentele, de asemenea, reprezintă o prioritate și achiziționarea lor va fi tratată cu cea mai mare seriozitate. La momentul potrivit vor fi lansate și concursurile pentru cei care vor ocupa posturile din cadrul spitalului. Se va anunța public și în timp util  momentul când se pot depune cv-urile și scrisorile de intenție.

Sonorizare sală de conferințe – proiect de tip evenghelistic

Sala de Conferințe de pe teritoriul centrului multifuncțional din orașul Rezina, este proprietatea Bisericii Adventiste din Republica Moldova. Destinată manifestărilor publice în aer liber, pe perioada caldă a anului, această construcție, utilizată zilnic, are nevoie de o sonorizare de calitate.

Producție și promovare muzică creștină – proiect de tip evenghelistic

În ultimii doi ani,  Grupul Voces s-a implicat mai mult în promovarea online, pentru că a înțeles cât de importantă este producția materialelor muzicale creștine, de calitate. Albumele audio deja sunt promovate pe Spotify, iTunes, Google Play și Amazon. Clipurile video au strâns peste 700.000 de vizualizări, doar  de pe canalul de YouTube.

Mesajul evangheliei prin noile tehnologii – proiect de tip evenghelistic

Pentru anul 2022, Universitatea Adventus dorește să finalizeze amenajarea studioului în care va continua producția emisiunilor actuale, Academica și Studenți ai Cuvântului,  și să  înceapă câteva producții media noi. Se vor înregistra materiale audio-video pentru proiecte de misiune, și pentru departamentele de tineret ale comunităților adventisteDezvoltarea activității impune achiziția de alte aparate și accesorii, necesare unei producții audio-video de calitate, care să răspundă exigențelor actuale.

Construirea primei școli adventiste din Teleorman – proiect educațional

Școala Ștefan Ivăncică, din Roșiorii de Vede, va fi o o școală cu ciclu primar și gimnazial – prima școală adventistă din Teleorman. Este oportunitatea de a oferi absolvenților Grădiniței Licurici, proiect care funcționează de câțiva ani cu 3 grupe de copii, și multor altor elevi, o educație care să formeze nu numai intelectul, ci personalitatea și caracterul, de asemenea. Acest proiect educațional are în plan și un Centru pentru copiii cu probleme de autism și deficit de atenție, și un After School.

Educație prin excelență – proiect educațional

Școala Gimnazială Omega a înființat o nouă filială, începând cu septembrie 2021, în localitatea Nazna, județul Mureș. Pentru a împlini visul de a extinde sistemul de învătământ adventist într-o nouă locație, a fost nevoie de multă implicare fizică, sufletească, dar și de resurse.  Școala dorește să-și dezvolte baza materială achiziționând un program Software, diverse echipamente și materiale didactice interactive.

Centrul care schimbă vieți – proiect educațional

Centrul de zi Șansa TA, din Dâmbovița, este un serviciu specializat, care oferă asistenţă şi suport  pentru copiii aflaţi în dificultate, şi familiile acestora. Se ocupă de prevenția delicvenței juvenile, violenței școlare, violenței domestice, precum și integrare socială, cursuri și consiliere pentru părinți pe diverse teme, și reorientare profesională. Centrul funcţionează fără întrerupere din luna noiembrie a anului 2019,și oferă sprijin pentru aproape 50 de copii defavorizați, cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani.

Rechizite pentru viitorul tău – proiect educațional

Asociația Șansa Ta are un proiect lansat în anul 2011, prin care ajunge la 300 de copii care nu își permit să meargă la școală. Acesta are ca scop prevenirea abandonului școlar si familial, susținând copii din medii defavorizate. Până în prezent au fost sprijiniți 1500 de copii cu resursele necesare pentru educația școlară. Anul acesta școlar se vor oferi rechizite la 450 de copii.

Producție emisiune STV – proiect educațional

Emisiunea Căsuța cu idei, de la Speranța Tv, se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Dorește să prezinte și să insufle copiilor valori morale, să le ofere alternative pentru petrecerea timpului liber, și să le deschidă apetitul pentru studiu. Fiecare ediție conține o scurtă discuție cu copiii despre subiectul propus, completată de diverse rubrici: interviuri cu invitați valoroși, jocuri de mișcare, de echipă sau de perspicacitate, tutoriale practice – arte și meșteșuguri, experimente atractive, rețete simple și sănătoase, sugestii de lectură.

Dreptul la educație

Vreau la școală!–  este un proiect național ADRA care se adresează copiilor cu rezultate bune la învățătură, dar care se confruntă cu riscul abandonului școlar, din cauza situațiilor dificile în familiile din care provin. Se oferă copiilor beneficiari alimente de bază, iar periodic kituri de igienă, rechizite și uneori îmbrăcăminte sau încălțăminte, în funcție de nevoile identificate. În acest an școlar au fost înscriși în proiect 409 elevi din toată țara.