Centrul de Prevenție, Diagnostic și Tratament Oncologic – proiect medical

Amplasat în comuna Sângeorgiu de Mureș, pe un teren de 5 hectare, desfășoară o clădire cu 2 corpuri care are subsol, parter și 3 etaje. Construcția, începută în luna martie 2022, se ridică într-un ritm susținut. Se preconizează finalizarea ei în luna decembrie, 2023!

Continue reading “Centrul de Prevenție, Diagnostic și Tratament Oncologic – proiect medical”

Spitalul Oncologic Tîrgu-Mureș – primul spital adventist din România

Centru Medical de Excelență – imagistică, radioterapie și tratament oncologic.

Costul total al proiectului – 83.782.791 lei.

În viitorul apropiat, deoarece există deja întreaga documentație necesară pentru aceasta, se va deschide șantierul pentru construcția primului spital adventist din sud-estul Europei, chiar aici, la Tîrgu Mureș. Va avea o capacitate de 100 de paturi și se va întinde pe o suprafață de aproximativ 8000 de metri pătrați. Modul în care se va derula proiectul, asigură transparența totală pentru orice susținător, precum și garanția implementării obiectivelor acestuia și a funcționării ulterioare.

Urmează să se găsească o variantă optimă în ceea ce privește constructorul și toți actorii care vor duce la bun sfârșit această lucrare. Echipamentele, de asemenea, reprezintă o prioritate și achiziționarea lor va fi tratată cu cea mai mare seriozitate. La momentul potrivit vor fi lansate și concursurile pentru cei care vor ocupa posturile din cadrul spitalului. Se va anunța public și în timp util  momentul când se pot depune cv-urile și scrisorile de intenție.

Centrul de Sănătate de la Codlea – proiect medical

Sanatoriul,  care se apropie de finalizare, își dorește creşterea nivelului de sănătate fizică şi psihică, socială şi moral-spirituală în România. Aici, se va practica o medicină care va pune accent pe schimbarea stilului de viață, pe promovarea sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate. Până la sfârșitul lunii iunie, anul viitor, când se preconizează deschiderea lui oficială, mai este nevoie de finisări și amenajări atât în interiorul cât și în exteriorul clădirilor.

Spitalul Oncologic Tîrgu Mureș

Fundația pentru Spitalul Oncologic Tîrgu Mureș a apărut din dorința Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, a Asociației pentru Suport și Inițiativă (ASI) România și a unui grup de medici adventiști de a împlini un vis așteptat de mulți ani – primul spital adventist din România. Misiunea noastră este să continuăm misiunea lui Isus Hristos de educare și vindecare a oamenilor. Viziunea noastră este să aplicăm principiile unei medicine moderne, complexe și integrate, care vizează toate componentele ființei umane aflate în suferință: minte, corp și spirit. Spitalul Oncologic Tîrgu Mureș va oferi pacienților, cu profesionalism, servicii medicale personalizate, înalt calificate, definite prin excelență și bazate pe dovezi.

Valorile noastre pe care dorim să le implementăm în instituția aceasta de sănătate:

Excelenţă – tratamente sigure, eficiente și adaptate fiecărui pacient.

Compasiune – reflectarea dragostei lui Dumnezeu prin grijă, respect și empatie pentru oameni.

Credinţă – manifestarea vizibilă a încrederii în Dumnezeu.

Accesibilitate – asigurarea de servicii medicale de cea mai bună calitate pentru orice persoană, indiferent de starea socială, etnie sau religie.

Integritate – adoptarea unor principii de conduită personală și profesională ancorate în valorile creștine.

Unitate – colaborare interdisciplinară centrată pe pacient.

Echilibru – promovarea unui stil de viață armonios care abordează ființa umană ca întreg.

În prezent se  lucrează la documentația pentru autorizație.

 

Centrul de Sănătate Codlea (proiect medical)

Proiectul a evoluat frumos de-a lungul timpului, din 2015, de când a început și este  foarte aproape de finalizare. Capacitatea sa este de 33 de camera cu 66 de pacienți.La sfârșitul anului 2020 sunt aproape încheiate lucrările la trei nivele ale clădirii principale, urmând ca ultimul nivel – mansarda, împreună cu capela să fie finalizate într-o etapă viitoare.

Pana la finalizarea lucrarilor mai sunt cateva lucrări cu costuri mai consistente (stația de epurare, centrala termică, canalul termic de la centrală la sanatoriu, amenajarea exterioară, dotarea cu mobilier interior, etc.)

Centrul așteaptă susținerea celor care iubesc și cred în lucrarea medicală, pentru a începe misiunea pentru care a fost creat – aceea de a ajuta la vindecarea oamenilor în suferință.

 

Spitalul Adventist

Spitalul Adventist  este un proiect al Bisericii Adventiste din România în parteneriat cu ASI România. Ideea și demararea pregătirilor necesare unui obiectiv de o asemenea anvergură au fost lansate în toamna anului 2016. Situat în zona Târgu Mureș, acesta va fi un spital modern, cu profil oncologic, care se va alătura sistemului medical adventist global. Sub îndrumarea Universității Medicale din Loma Linda, proiectul este însuflețit de dorința continuării misiunii lui Isus Hristos de educare și vindecare a oamenilor. Spitalul va avea capacitatea de 150 de paturi și servicii medicale de cea mai bună calitate. Pacienții vor avea la dispoziție servicii de chirurgie performantă, servicii de medicină nucleară, chimioterapie, servicii de recuperare și de educație/suport pentru un stil de viață post-tratament, integrând cele mai noi abordări ale medicinei lifestyle. Spitalul Adventist va avea un program solid de educație pentru sănătate și prevenție, menit să contribuie la prevenirea dar și la detectarea precoce a cancerului.

ASEF – Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie

ASEF – Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie (2003-2006) este organizată la nivel național și desfășoară activități în parteneriat cu Institutul de Sănătate Publică, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Agenția Națională Antidrog și Direcțiile de Sănătate Publică Județene. Activitățile desfășurate de ASEF au ca scop îmbunătățirea sănătății populației prin informare și educarea cu privire la un stil de viață sănătos, dar și combaterea activă a comportamentelor dăunătoare sănătății – alcoolism, tabagism, consum de droguri – și asistarea celor care vor să renunțe. În scopul acesta ASEF organizează seminarii, cursuri, conferințe și dezbateri publice, expoziții culinare, oferă consiliere medicală și psihologică pentru persoane defavorizate, consultanță în domeniile premarital, planning familial, problemele vârstei a treia, acțiuni de strângere și distribuire de fonduri, înființarea și întreținerea unor cămine pentru copii orfani sau abandonați și pentru bătrâni. Sponsorizările oferite de ASI (2003-2006) s-au concretizat în cluburi de sănătate în mai multe locații din țară.

Centrul de Sănătate Codlea

Centrul de Sănătate Codlea, proiect inițiat și finanțat de Fundația umanitară Apa Iordanului a demarat în anul 2015 și va avea o capacitate de 66 de pacienți ce vor fi găzduiți în 33 de camera, cu două paturi. Școala misionară medicală are o capacitate de cazare pentru 22 de cursanți, la care se adaugă circa 45 de locuri de cazare pentru personalul instituției. Resursele financiare puse la dispoziție de către ASI (2016-2018) au fost folosite, în principal, pentru compartimentări interioare (plăci de rigips și profile specifice), anveloparea celor două corpuri de clădiri (polistiren, adeziv, tencuieli decorative) și finisaje interioare (gresie, faianță, parchet). Centrul ar putea fi dat în funcțiune în maxim un an de zile.

Centrul de Sănătate Podiș

Centrul de Sănătate Podiș este o oază de relaxare în inima naturii, nu departe de Bacău. Acesta funcționează din anul 2009 și tratează anual 1500 de pacienți. Programele de terapie, recuperare și educație pentru stil de viață sunt organizate în sejururi de câte 11 zile. Activitățile desfășurate și serviciile acordate se bazează pe studii și informații medicale științifice, utilizând metode și tehnologii moderne, iar actul medical este acordat cu cel mai înalt respect pentru ființa umană.

Sponsorizările ASI din anii 2004 -2011 au constat în materiale de construcție (lemn pentru acoperiș, tencuială decorativă, obiecte sanitare pt 35 de băi,  tâmplărie, uși, corpuri de iluminat și cabluri electrice,  fier pentru gard, fier pentru balcoane, tablă tip țiglă, instalația termică, țeavă cupru, 140 calorifere diferite dimensiuni, piese montaj) și centrală termică.