Programul de dezvoltare IES, Respiro (proiect educațional)

Asociația Respiro este o asociație neguvernamentală și non-profit care are caobiectiv principal dezvoltarea socio-emoțională, intelectuală și spirituală a tinerilor cu vârste cuprinse între 15-30 de ani, aflați în situații de criză sau/ și dornici să se dezvolte.

Programul de dezvoltare IES (intelectual, emoțional, spiritual) presupune dezvoltarea conținutului și organizarea unei serii de grupuri de dezvoltare personală coordonate de psihologi creștini. Grupurile vor fi structurate pentru 10-12 întâlniri cu frecvența de o întâlnire pe săptămână. Întâlnirile vor dura 2:30- 3h și vor avea maxim 12 participanți. Acestea însumează 120 de sesiuni a câte 2,5-3h fiecare. Grupurile vor fi facilitate de un psiholog/ psihoterapeut creștin și un coterapeut. Vor fi concepute o serie de programe de lucru care să poată fi replicate și adaptate fiecărui grup, pe modelul expus mai jos.

Pentru fiecare temă abordată vor fi identificate și folosite o serie de instrumente de testare înainte de începerea grupului, în cursul sesiunilor și la final, astfel încât să se poată evalua progresul fiecărui participant în mod obiectiv: asertivitate; stimă de sine; spiritual (credință, valori personale, sensul vieții); sănătate și stil de viață; granițe/ limite sănătoase; relații (familie, prietenie și cuplu); carieră/ vocație ; autocunoaștere și identificarea resurselor personale; educație (dorința de perfecționare, de a obține o specializare); dezvoltarea creativității; comunicare; abilități de viață ( obiective de viață, organizare, administrarea finanțelor, administrarea timpului, organizare „autogospodărire” sau pregătirea pentru independență, luarea deciziilor etc); socio-emoțional (cunoașterea și exprimarea și gestionare propriilor emoții în relație cu ceilalți); sexualitate și intimitate.