Reparații școală și programul Homeschooling (proiect educațional)

Transylvania International School și-a început activitatea educațională în anul școlar 2018-2019 cu 7 elevi, în ciclul primar. In prezent, cursurile se desfășoară la nivelurile de studiu preșcolar, primar și gimnazial, urmând ca, pe viitor, odată finalizată construcția, să deschidem și ciclul liceal.

În anul școlar 2020-2021 avem un efectiv de 65 de elevi – o grupă de grădiniță, întreg ciclul primar, clasa a -V-a și 13 cadre didactice. Predarea are loc în limba engleză, urmând Common Core State Standards, cu adaptare la Curriculum-ul Național. Transylvania International School primește acreditarea din partea NCPSA, organizație acreditatoare de școli private din SUA și de pe mapamond, fiind subordonată Departamentului de Educație din Statele Unite.

Proiectul TIS  a cunoscut o binecuvântată recunoaștere din partea comunității brașovene, având numeroase familii care își doresc să facă parte din această familie și, mai nou, o extindere națională prin proiectul TIS Guest Student and Beyond, în care avem înscriși 54 de elevi ce învață la distanță, în regim homeschooling.

Elevii înscriși în programul de învățământ la distanță sau homeschooling la TIS vor beneficia de o diplomă de studii emisă de către școală (acreditată de către National Council for Private School Accreditation) și vor putea participa la examenele SAT, la terminarea liceului. Dacă se dorește orientarea către un liceu în România, există posibilitatea transferului la sediul fizic din Brașov în an terminal.

Transylvania Internațional School are nevoie de câteva lucrări de renovare: reparația acoperișului școlii, reparația, amenajarea, mobilarea și dotarea a două clase de școală. De asemenea, echiparea cu table smart pentru școala online și cea normală.

Comuniunea prin muzică, Asociația Culturală Stroici (proiect educațional)

Obiectivul programului este dezvoltarea capacității de percepție și exprimare muzicală în actul de închinare și în viața de zi cu zi prin organizarea unor serii de conferințe-recital. Se dorește conștientizarea importanței valorilor culturale și muzicale în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și Diaspora. Se urmărește creșterea interesului pentru muzică în actul de închinare și formarea din punct de vedere intelectual-cultural a membrilor și simpatizanților bisericii și deschiderea spre o înțelegere holistică a importanței muzicii în cadrul serviciilor religioase. Proiectul va fi popularizat în școli, biserici, mediul online.

Dezvoltare bază materială, Școala Excelsis (proiect educațional)

Școala Gimnazială „Excelsis” și-a deschis porțile în septembrie 2015 pentru 22 elevi din ciclul primar și clasa a V-a, după mai mulți ani de planuri și pregătire din partea comunității adventiste din municipiul Ploiești. Încă de la început, proiectul s-a bucurat de susținere entuziastă din partea părinților, în fiecare an dublându-și numărul de elevi și ajungând, în septembrie 2020, la 118 elevi și preșcolari înscriși în toate clasele (de la grădiniță până la clasa a VIII-a). Școala este autorizată ARACIP – în luna octombrie 2020 școala a primit vizita de acreditare ARACIP pentru nivelurile preșcolar și gimnazial, urmând ca în luna noiembrie să primească vizita ARACIP pentru nivelul primar.

Școala este condusă de o echipă tânără, entuziastă, dinamică, ce coordonează o echipă de profesori cu experiență și pasiune pentru educația de calitate. De serviciile școlii beneficiază elevi din zonele limitrofe ale municipiului Ploiești care fac o naveta de până la 80 km zilnic.

Noua clădire a școlii este aproape finalizată, fiind necesare în continuare lucrări de amenajare a spațiilor de joacă și a terenului de sport, precum și utilarea sălilor de clasă cu mobilierul și echipamentele școlare electronice specifice.

 

Extinderea Liceului Teoretic Dr Lind (proiect educațional)

Această şcoală îşi are începutul în anul 2001, când a primit autorizaţia de funcţionare din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, pentru ciclul primar. Ea  s-a înfiinţat ca urmare a efortului realizat de Centrul de Sănătate şi Medicină Preventivă Herghelia de a asigura un învăţământ de calitate care să contribuie la o dezvoltare echilibrată a copiilor din această zonă rurală. Acest efort a fost apreciat în mod deosebit de o familie de pacienţi din SUA, veniți la tratament – Dr. Andrew şi Edith Lind. Dat fiind debutul modest al şcolii şi accesul oarecum anevoios, mai ales pe timp de iarnă, dânşii au hotărât să sponsorizeze construcţia unei şcoli tot în această zonă rurală, dar cu o locaţie care să asigure un acces uşor precum şi posibilităţi de dezvoltare. Școala are un impact pozitiv in societate având elevi de la mai multe confesiuni religioase. Părinți aleg această școală pentru atmosfera liniștită, siguranța copiilor, si învățăturile creștine de care au parte aici.

În anul şcolar actual avem 169  elevi de la grădiniță până la clasa a 12-a. Avem 22 de clase, din care 8 la secția maghiara. Liceul are profil real, specializarea științe ale naturii.

Realizările de anul acesta (2020) sunt – amenajarea a 2 săli clase, teren de fitness afară, renovarea scărilor exterioare,  dotarea claselor pentru păstrarea distanțării. De asemenea, anul acesta am avut 2 vizite din partea ARACIP-ului, în luna iunie în vederea autorizării nivelului gimnazial maghiar și în luna octombrie în vederea acreditarii grădiniței. Datorită numărului mare de elevi se impune construirea a încă trei săli de clasă în campusul școlii.

 

Emisiunea Lumea Copiilor la Speranța Tv (proiect educațional)

Lumea copiilor este o emisiune despre profesii și meserii destinată atât copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 ani și 12 ani, cât și părinților lor. Prin ea se dorește  prezentarea a cât mai multor profesii pentru a contribui la educația în ceea ce privește orientarea profesională a copiilor și o potențială reorientare a celor care încă își caută vocația.

La fiecare emisiune este invitat, în platou sau pe teren, un profesionist din domeniul său, un om pasionat și priceput în lucrul său. Prin întrebări, experimente, jocuri și activități descoperim ce implică o anumită profesie (meserie) atât la nivelul cunoștințelor, achizițiilor, cât și al calităților personale și al abilităților necesare. De asemenea, descoperim care sunt avantajele și dezavantajele fiecărei profesii. La final, învățăm o lecție valoroasă din acea profesie, potrivită oricărui copil aflat în plină dezvoltare, ca persoană.

Dintre profesiile explorate până acum enumerăm: polițist, avocat, judecător, profesor, chimist, ofițer OPC, pompier, fizician, programator, bucătar, designer, kinetoterapeut, tâmplar, cartograf, audiolog, muzician (solist, dirijor), atlet, malacolog, inginer constructor drumuri și poduri, ofițer electro-mecanic (navă), editor, meteorolog, medic, astronom, artist plastic, economist, ghid montan, salvamont, cofetar etc.

Este nevoie de fonduri pentru a continua producerea emisiunii.

http://www.sperantatv.ro/web/category/arhiva/lumea-copiilor/

 

Centrul de Sănătate Codlea (proiect medical)

Proiectul a evoluat frumos de-a lungul timpului, din 2015, de când a început și este  foarte aproape de finalizare. Capacitatea sa este de 33 de camera cu 66 de pacienți.La sfârșitul anului 2020 sunt aproape încheiate lucrările la trei nivele ale clădirii principale, urmând ca ultimul nivel – mansarda, împreună cu capela să fie finalizate într-o etapă viitoare.

Pana la finalizarea lucrarilor mai sunt cateva lucrări cu costuri mai consistente (stația de epurare, centrala termică, canalul termic de la centrală la sanatoriu, amenajarea exterioară, dotarea cu mobilier interior, etc.)

Centrul așteaptă susținerea celor care iubesc și cred în lucrarea medicală, pentru a începe misiunea pentru care a fost creat – aceea de a ajuta la vindecarea oamenilor în suferință.

 

O șansă caldă, Asociația Șansa Ta (proiect social)

Proiectul funcționează din anul 2011 și are scopul de a ajuta persoanele fară adăpost din zona Gării de nord. Aici oamenii nevoiași se strâng din toate colțurile țării ca să caute soluții și ajutor la situația lor specifică. Prin bunăvoința mai multor  voluntari se  împart  peste 100 de porții săptămânal la oamenii care duc lipsă de o masa caldă.

În anul 2020 s-au oferit 14 tone de alimente pentru 300 de familii în perioada primei carantinări. Impactul a fost unul major deoarece sute de oameni au rămas fără locuri de muncă.

Obiectivul proiectului umanitar este de a motiva persoanele cu posibilități să se unească pentru o cauză nobilă, ce-i vizează pe colegii lor de generație, defavorizați din punct de vedere social si material. Acesta are ca scop sensibilizarea persoanelor fizice și companiilor în vederea susținerii persoanelor defavorizate. Intenționează să motiveze pe oricine dorește  în vederea implicării  în proiecte de voluntariat, indentificarea persoanelor care au nevoie de suport și găsirea unor soluții dincolo de hrană pentru a nu rămâne dependente de serviciile sociale.

Revista Împreună, Asociația HandHope (proiect social)

Revista se adresează persoanelor cu dizabilitați (locomotor, vizual – le-o citesc cei din casă, surdo-muți) și  persoanelor valide (aparținători – tată, mamă, frați, surori , vecini, prieteni, rude). Ea abordează o paletă foarte largă de subiecte, unele de cultură generală, altele pentru suflet, iar altele pentru a ajuta în situații concrete de viață: subiecte spirituale, de sănătate, educație, legislație, creație, povești de viață… Fiecare număr al revistei este o gură de aer proaspăt și hrană la nevoie pentru sufletele lovite fizic, limitate de neputințele lor și de cele mai multe ori de nevoile care sunt așa de multe și asa de greu de împlinit.

Revista se publică din martie 2003 și a început cu 600 de exemplare. Astăzi are un tiraj de 2.720  de exemplare  tipărite și  934 de exemplare în format electronic. Fondurile sun necesare pentru editarea, tipărirea și expedierea revistei care se oferă gratuit.