Centrul de Sănătate Codlea, proiect inițiat și finanțat de Fundația umanitară Apa Iordanului a demarat în anul 2015 și va avea o capacitate de 66 de pacienți ce vor fi găzduiți în 33 de camera, cu două paturi. Școala misionară medicală are o capacitate de cazare pentru 22 de cursanți, la care se adaugă circa 45 de locuri de cazare pentru personalul instituției. Resursele financiare puse la dispoziție de către ASI (2016-2018) au fost folosite, în principal, pentru compartimentări interioare (plăci de rigips și profile specifice), anveloparea celor două corpuri de clădiri (polistiren, adeziv, tencuieli decorative) și finisaje interioare (gresie, faianță, parchet). Centrul ar putea fi dat în funcțiune în maxim un an de zile.
Category: Proiecte Medicale
Centrul de Sănătate Podiș
Centrul de Sănătate Podiș este o oază de relaxare în inima naturii, nu departe de Bacău. Acesta funcționează din anul 2009 și tratează anual 1500 de pacienți. Programele de terapie, recuperare și educație pentru stil de viață sunt organizate în sejururi de câte 11 zile. Activitățile desfășurate și serviciile acordate se bazează pe studii și informații medicale științifice, utilizând metode și tehnologii moderne, iar actul medical este acordat cu cel mai înalt respect pentru ființa umană.
Sponsorizările ASI din anii 2004 -2011 au constat în materiale de construcție (lemn pentru acoperiș, tencuială decorativă, obiecte sanitare pt 35 de băi, tâmplărie, uși, corpuri de iluminat și cabluri electrice, fier pentru gard, fier pentru balcoane, tablă tip țiglă, instalația termică, țeavă cupru, 140 calorifere diferite dimensiuni, piese montaj) și centrală termică.
Centrul de Medicină Lifestyle Herghelia
Centrul de Medicină Lifestyle Herghelia s-a deschis în anul 1996 într-o locație pitorească de lângă Târgu Mureș, pe un deal înconjurat de pădure. Anual primește între 1100 – 1200 de pacienți, din care peste 70% sunt neadventiști.
Scopul acestei instituții de sănătate este creşterea nivelului de sănătate fizică, psihică, socială şi moral-spirituală în România, prin educaţie sanitară şi medicină preventivă, făcute într-o manieră profesionistă, în acord cu progresul ştiinţei medicale şi în spirit creştin. Medicii, asistentele şi hidroterapeuţii au fost pregătiţi în centre Lifestyle din Norvegia şi SUA şi promovează un tratament medical integrat, cu accent pe stilul de viaţă natural.
Sponsorizările ASI alocate de-a lungul anilor (1998, 2003, 2005-2008, 2012, 2018) au fost folosite pentru renovarea exterioară (schimbarea tâmplăriei exterioare și izolarea clădirii), ulterior pentru renovarea generală a clădirii centrului (schimbat instalații, mobilier, refăcut băile și toate spațiile de tratament) și pentru Școala Misionară atașată centrului (renovare și mobilare).
Alte proiecte medicale sponsorizate
Alte proiecte medicale sponsorizate: Clinica Premed, București (2015), Centrul de Influență din Târgu Mureș (2015), Orășelul copiilor sănătoși, Oltenia (2015), Emisiunea Starea de bine, STV + RVS (2016); NEW START pentru studenți la Iași (2015,2016).