Școala Wilhelm Moldovan

Școala Wilhelm Moldovan din Constanța și-a desfășurat activitatea până acum în spațiile Bisericii Adventiste, cu 65 de elevi. Noua construcție a fost lansată în toamna anului 2014 și se dorește a fi finalizată până la sfârșitul anului 2019. Aceasta va pune la dispoziția elevilor 3 săli de grădiniță și un dormitor, 10 săli de clasă și 3 laboratoare, o bibliotecă și o sală de lectură, o sală de sport, o sală de festivități, o bucătărie cu sală de mese și alte anexe. Școala va putea găzdui zilnic în jur de 200 de copii. Sponsorizările ASI (2013, 2015 -2018) au fost folosite la ridicarea și finisarea noi construcții.

Școala Gimnazială Omega

Școala Gimnazială Omega din Tîrgu Mureș și-a început activitatea încă din  anul 1997 cu grădinița cu predare bilingvă română-engleză, respectiv maghiară-engleză și din 2002 cu școală. În prezent sunt 301 copii repartizați în 15 clase/grupe. În ultimii șapte ani școala s-a evidențiat prin rezultate foarte bune la evaluările naționale, concursuri naționale și internaționale. Doi dintre absolvenții de la Omega au fost admiși la universități de prestigiu din străinătate – Universitatea Yale din SUA și Universitatea Oxford din Anglia.

Cu ajutorul ASI România (1998, 2001-2003, 2005, 2007-2010, 2013-2015, 2017, 2018) s-a reușit dezvoltarea bazei materiale conform standardelor impuse de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar.  Dotările au fost pe măsură: laboratorul de informatică, laboratorul de biologie, laboratorul de fizică-chimie, sala de sport. S-au modernizat 4 clase și 4 grupe de grădiniță și s-au realizat diverse lucrări de reabilitare pentru îmbunătățirea infrastructurii clădirii.

Liceul teoretic Dr Lind

Liceul teoretic Dr Lind din Câmpenița, Mureș funcționează din anul 2001 și are în prezent 176 de elevi înscriși în secțiile română și maghiară. Există 2 grupe de grădiniță, 8 clase primare, 4 clase pentru ciclul gimnazial și 4 clase de liceu, specializarea științele naturii.  A fost sponsorizat (2007,2018,2019) pentru dotările claselor, dezvoltarea planului de agricultură (construirea de solarii) și amenajarea unui mic parc de joacă în aer liber.

Liceul Teoretic Mihai Ionescu

Liceul Teoretic Mihai Ionescu funcționează din anul 1999 când a început cu o clasă I de 10 elevi în cadrul Bisericii Labirint din București. In anul 2004 școala s-a mutat într-o clădire închiriată ca să poată școlariza 200 de elevi. Cu trecerea timpului școala a câștigat recunoaștere în capitală prin rezultatele școlare bune și foarte bune ale elevilor care dau promovabilitate 100% și prin conduita acestora în liceele de top în care au ajuns. Școala a devenit liceu în anul 2011, cu ocazia acreditării celorlalte niveluri, însă din cauza lipsei de spațiu a școlarizat o singură promoție. Anul acesta (2019) școala împlinește 20 de ani de existență, funcționează în două locații apropiate care sunt închiriate și are 384 preșcolari și elevi, distribuiți în 3 grupe de grădiniță, 11 clase primare și 7 clase gimnaziale. Se păstrează încă denumirea de liceu în așteptarea extinderii spațiilor de învățământ care i-ar permite reluarea acestui nivel (există liste de elevi care așteaptă să fie primiți).

Sponsorizările ASI (2000-2010, 2012, 2015,2016) s-au folosit pentru  consolidarea, extinderea și finisarea spațiilor închiriate, achiziționarea de mobilier clasă, pavarea curții, dotarea cabinetului info-media,  a laboratorului de biologie, construirea unei  scări de incendiu și achiziționarea  ferestrelor  termopan – lemn triplu stratificat. Ulterior s-au plătit taxele de acreditare și s-a constituit o rezervă pentru construcția sau achiziția unei cladiri noi.

Liceul Teologic Adventist Craiova

Liceul Teologic Adventist Craiova funcționează din anul 1993. În prezent liceul are 414  elevi organizați în 2 grupe de grădiniță, 5 clase de învățământ primar, 4 clase de învățământ gimnazial și 8 clase de liceu. Are un procent mare de promovabilitate la examenele naționale (95 %),  absolvenții lui fiind admiși la universități prestigioase din țară și din străinătate,  foști absolvenți  fiind încadrați în funcții importante ale societății. Sponsorizările ASI (2001,2006, 2013,2015) au fost folosite pentru proiectul Adoptă un bătrân (un parteneriat între liceu și un azil de seniori în cadrul căruia au fost împărțite cadouri și alimente și au fost susținute mai multe programe), achiziționarea unui microbuz pentru transportul elevilor și acoperirea cheltuielilor de transport pentru copiii adventiști și neadventiști situați în localități limitrofe din zone defavorizate.

Universitatea Adventus

Institutul Teologic Adventist, actualmente Universitatea Adventus are o tradiție de 95 de ani în România și funcționează acum într-un campus modern din localitatea Cernica, de lângă București. A fost sponsorizat  în 1998, 1999 pentru lucrările din cadrul  campusului universitar nou înființat. În anul 2005 sponsorizarea a vizat 2 proiecte internaționale organizate de acesta: Proiectul Venezuela, în cadrul căruia studenții la teologie pastorală au susținut campanii evanghlelistice în această țară și Expediție Arheologică în Israel unde studenții au muncit efectiv în siturile arheologice. În anul 2009 a fost finanțat Proiectul Namibia, iar în anul 2016 proiectul Mesajul Evangheliei prin noile tehnologii, care a presupus achiziționarea de  aparatură performantă pentru filmarea diferitelor evenimente și transmiterea live pe internet.

Satul biblic 2015

Satul biblic 2015, sponsorizat și de ASI, a fost un proiect de impact organizat în Parcul Tineretului din București, unde peste 20.000 de bucureșteni au avut ocazia să se întoarcă în timpurile biblice. Ei au vizitat brutăria în care se coceau azimi, atelierul de tâmplărie, micuța grădină zoologică de animale domestice, sinagoga …

Satul biblic a implicat peste 1000 de voluntari și a avut un impact media de 100.000 de vizitatori unici. Este primul proiect neoprotestant din România făcut în colaborare cu Federația Comunităților Evreiești.

Editura Viață și Sănătate

Editura Viață și Sănătate publică și distribuie din anul 1994, când a fost înființată, până azi, mii de titluri de cărți pe numeroase domenii, în fiecare an. Sponsorizările ASI România au mers către publicarea revistei Viață + Sănătate (2002,2003); cartea anului 2006, Pași spre Fericire; cartea anului  2012, Tragedia Veacurilor și proiectul Student Valdenz (2016) în cadrul căruia tinerii evangheliști sunt instruiți pentru lucrarea cu cartea și folosirea unor instrumente medicale simple de care au nevoie pe teren, la standuri.

Plantări biserici

În cadrul proiectului Plantări biserici a fost sponsorizat efortul evanghelistic în mai multe locații din  zone albe în Oltenia (2007, 2008), Banat (2007,2008), Muntenia/ Insula Mare a Brăilei (2008), Transilvania Nord (2014,2015). Două din rezultatele concrete ale acestei campanii sunt:

Biserica din Târgu Lăpuș, Maramureș are o construcție nouă începută în anul 2012 (sponsorizată în 2014). Numărul membrilor care participă activ este de 15 persoane și 4 musafiri. Principala activitate este lucrarea personală din casă în casă cu seminare de sănătate, familie și Biblie. Au fost organizate școli biblice de vacanță și evanghelizări publice. Urmează club de sănătate, club de meditații pentru elevii claselor gimnaziale și club de gătit.

Biserica din Islaz, Teleorman funcționează într-o casă achiziționată și remodelată, din anul 2000 (sponsorizată în anul 2007) și are 10 membri care activează în localitate și împrejurimi.