TinServ Sinaia

TinServ Sinaia – Tineri în serviciu voluntar – este un proiect care s-a derulat timp de doi ani, în cadrul căruia au avut loc acțiuni de ecologizare, curățare și redare în circuitul turistic a  Potecii Regale din Sinaia. Este un proiect ASI România (derulat în 2014 și 2015) în care asociația este atât aplicantul cât și finanțatorul.

 

Asociația HandHope

Asociația HandHope este  organizată din septembrie 2002,  special pentru  a publica Revista Împreună care, începând cu anul 2003, apare lunar, fără întrerupere. Revista se adresează persoanelor cu dizabilități și aparținătorilor acestora, abordând subiecte de interes din domeniile spiritual, sănătate, educație, legislație, creație, prin articole de specialitate dar și povestiri deosebite de viață sau experiențe motivatoare. Are scopul de a  informa aceste persoane în legătură cu noutățile din domeniul legislativ și medical,  să le ajute să comunice, să relaționeze, să le susțină din punct de vedere moral și spiritual, ajutându-le să aibă o imagine de sine pozitivă, echilibrată, să aibă o cunoaștere a lui Dumnezeu bazată pe Sfânta Scriptură. A început cu un tiraj de 600 de exemplare iar astăzi continuă cu un tiraj de 2.800 de exemplare tipărite și 911 în format electronic. Revista se distribuie în mod gratuit. Sponsorizările ASI au fost oferite în toată perioada de apariție (2004 -2018) și este în planul de finanțare și pentru anul 2019.

 

Asociația Șansa Ta

Asociația Șansa Ta a fost înființată în anul 2011 pentru a fi un cadru de organizare a programelor și proiectelor care să vină în sprijinul persoanelor și grupurilor aflate în dificultate. O șansă caldă  este un proiect demarat în anul 2014. În ultimii trei ani peste 900 de persoane fără adapost (copii, tineri, familii cu copii și persoane în vârstă) din zona Gării de Nord, Basarabi și alte zone din capitală unde se află aceștia au beneficiat de alimente, îmbrăcăminte și o vorbă bună, în mod regulat. Sponsorizările au fost folosite în cadrul acestui proiect în anii 2015-2016.

 

Casa ADRA

Casa ADRACentrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – este un proiect demarat în anul 2009.  În perioada celor 10 ani de la înființare, peste 2600 de victime ale violenței în familie au fost asistate, dintre care peste 896 de persoane au primit găzduire efectivă. Perioada de găzduire în centru este de 60 de zile, timp în care persoanele aflate aici sunt asistate atât fizic cât și emoțional pentru recuperare și refacere, pentru a dobândi independență financiară.

Serviciul Umanitar pentru Penitenciare

Serviciul Umanitar pentru Penitenciare și-a început activitatea în anul 1990 iar în prezent lucrează în 46 de centre (București -Jilava, Rahova;  Constanța – Poarta Albă; Pitești, Ploiești, Craiova, Timișoara, Arad, Cluj, Iași…), având de la 4.500 până la 5.000 de participanți în fiecare lună.

Se lucrează pe trei module: În primul rând Prevenția, în școli, licee și facultăți, unde deținuții își prezintă parcursul vieții lor în fața adulților de mâine.  Intrapenitenciar, unde se pune accentul pe pregătirea morală și spirituală, educație, sănătate, și unde deținuții sunt ajutați cu haine și încălțăminte, alimente. În cadrul acestui modul se organizează cursuri în vederea calificării profesionale (tinichigii, agricultori, croitori, operatori calculatoare), se oferă ajutor medical de specialitate și ajutor familial prin consiliere (pentru a preveni destrămarea familiei). Postpenitenciar se acordă asistență pentru găsirea unui loc de muncă și integrare, consiliere și cazare pentru șase luni. SUP a fost sponsorizat în numeroase zone din țară în anii 2002, 2004, 2005, 2007, 2010, 2011.

Alte instituții de învățământ sponsorizate

Alte instituții de învățământ sponsorizate:

Școală Postliceală, Grădinița și Școala primară Dr. Luca (2002, 2005, 2008, 2016),  Liceul Maranatha, Cluj (2004,2005), Grădinița pentru romi și copii săraci de la Biserica Betleem, Ploiești (2005), Asociația Exploratori pentru Viitor (2006), Grădinița Bethania, Timișoara (2007), Grădinița Cuore, Sibiu (2007,2009), Școala Adventistă din Halmeu, Satu Mare (2010,2011), Grădinița Filadelfia, Buzău (2010,2011), Grădinița Salem, Arad (2014), Grădinița Celestino, Bacău (2007, 2015), Grădinița Eden, Paradisul copiilor, Băicoi (2015), Grădinița Bambi, Galați (2016), Grădinița Edustar, Buzău (2016), grădinițe în Cărămidari/București (2003,2004), în Târgoviște, Vaslui, Pașcani, Vâlcea (2007), în Micalaca/Arad, Neamț (2008), în Drobeta Turnu Severin (2015), Grădinița Sonnenschein  Schassburg, Sighișoara (2012, 2019).

Lumea copiilor

Lumea copiilor este o emisiune la Speranța TV, cu copii, pentru copii care își propune să descopere visele copiilor (6-14 ani) despre ceea ce vor să devină când vor crește mari. Profesioniștii/meseriașii vor păși pe scenă ca să le explice celor mici ce înseamnă cu adevărat profesia visată și să le lărgească orizontul cu privire la alte vocații. Emisiunea își propune și să aducă în fața copiilor profesii mai puțin cunoscute. Este în curs de finanțare (2019).

 

Asociatia Respiro

Asociatia Respiro a fost înființată în anul 2014 dar este un proiect nou pentru ASI – în curs de finanțare pentru anul 2019.  Proiectele Respiro se axează pe educația non-formală, prin care organizatorii își propun să determine schimbări pozitive în viața tinerilor din țara noastră. Anul trecut s-a ajuns la 300.000 de persoane în mediul online și 6.500 în mediul offline. Asociația are 5 proiecte care sunt în derulare în prezent:

Respiro Caravan este o caravană mobilă care va fi prezentă în 5 locații (București, Brașov, Cluj, Craiova și Iași) și reprezintă un popas urban pentru tineri, având în componență un cort de evenimente de aprox. 100 mp dotat cu mobilier și resurse. Aceasta va găzdui seminare și activități anti-stres, ateliere practice, activități de conștientizare asupra pericolelor dependențelor, activități recreative, activități teambuilding, consiliere psihologică, seminare inspiraționale, concerte de muzică clasică și pune la dispoziția celor interesați și o bibliotecă. O altă componentă a proiectului sunt seminare în școli cu teme din câteva domenii precum: relații interpersonale, dezvoltare personală, educație financiară și sănătate. Acestea vor avea loc înainte de instalarea caravanei în fiecare dintre cele 5 locații selectate.

Respiro Lounge reprezintă spațiul fizic în care sunt organizate o parte din evenimentele oferite de Asociația Respiro. În acest loc, tinerii beneficiază de un cadru primitor și atractiv unde se pot relaxa și își pot redefini prioritățile, se pot întâlni pe grupuri de interese, își pot dezvolta creativitatea prin activități interactive, pot consulta experți din diverse domenii, pot studia, pot participa la workshopuri și seminare pe teme actuale.

Respiro Help (Teajut.ro) – o platformă online care oferă consiliere psihologică gratuită tinerilor (consiliere vocațională, consiliere în situații de criză, consiliere de familie, consiliere spirituală). Obiectivul este de a sprijini în mod profesionist fiecare beneficiar care dorește să renunțe la anumite obiceiuri negative, să treacă peste traume sau să își dezvolte abilitățile psihologice necesare reușitei personale. Echipa Teajut.ro este alcătuită din aproximativ 30 de psihologi și profesioniști, majoritatea activând în regim de voluntariat.

Conventia cadrelor didactice. Convențiile profesorilor Respiro reunesc an de an profesori din România implicați în proiectul de seminare dedicate elevilor -Respiro Schools. Prezentările au ca scop motivarea profesorilor și sunt structurate pe  teme de interes pentru activitatea didactică: gândire critică, transmiterea valorilor, abordarea elevilor cu tulburări de comportament,  abordarea elevului cu istoric de traumă, activități pentru ora de dirigentie, etc.

Aplicația Mybible este destinată tinerilor adventiști și își propune să ofere Biblia și alte resurse biblice într-un format digital și usor accesibil. Lucrul acesta se face prin Website-ul mybible.ro si Aplicatiile IOS si Android – Mybible. Până în prezent sunt peste 30.000 de utilizatori ai aplicatiei, în jur de 20.000 de utilizatori unici pe site,  în fiecare lună, iar pagina de facebook are 21.000 de like-uri.

 

Centrul de Tineret Coșna

Centrul de Tineret Coșna, Moldova a fost dat în folosință anul acesta (2019) și are capacitatea de 180 de persoane. Este situat într-o zonă frumoasă de munte, înconjurat de păduri de brazi. Găzduiește  tabere de tineret, evenimente zonale și naționale ale Departamentului de Tineret. Sponsorizarea din anul 2016 a ajutat la înaintarea lucrărilor de construcție.

 

ADRA, Vreau la școală!

ADRA (Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor) a lansat în anul 2007 proiectul  Vreau la școală! Acest proiect  vine în întâmpinarea abandonului școlar care, în România, a atins cifra de 18,3%, încercând să sușțină copii care au rezultate bune la învățătură. Este un proiect extins care ajunge la copii din toată țara. Până în present au fost ajutați 3102 copii cu resursele necesare pentru a frecventa școala. Aceștia primesc în fiecare lună  alimente de bază și periodic rechizite școlare, articole de igienă și îmbrăcăminte. Sponsorizările primite (2008, 2010-2018) au fost folosite în acest scop.