La Convenția ASI România vom avea ocazia să aflăm experiențe și vești despre cele 18 proiecte ale anului 2025 care sunt în curs de finanțare. Dintre acestea, opt sunt școli de pe tot cuprinsul țării, în care învață valorile și pricipiile Bibliei sute de copii, din familii care aparțin diferitelor confesiuni.
Ne vom familiariza, de asemenea, cu cele 18 proiecte ale anului 2026, multe dintre ele având continuitate din anii precedenți, prin extindere și rezultate.
Îl vom lăuda pe Dumnezeu pentru harul și binecuvântările Sale îmbelșugate prin muzică și Cuvânt. Muzica care ne va încânta inima și va aduce bucurie în sufletele noastre va fi interpretată de corul Voces, grupul Old Friends și câțiva soliști.

Invitatul special, care ne va transmite mesajul Tatălui nostru Ceresc, este pastorul Don Pate care a slujit nu numai ca pastor în multe biserici din Statele Unite ci și ca profesor și speaker internațional în locuri ca Germania, Jamaica, Africa de Sud și Honduras. El a predat elevilor la nivel de școală primară, generală și la nivel de colegiu și universitate. Deși, oficial, este pensionar, Don predă câteva clase pe semestru la Southern Adventist University în Tennessee și ajută conferința locală ca pastor interimar pentru biserici în tranziție. Timp de peste 17 ani el a prezentat emisiunea ,,Între linii!” la 250 de stații de radio, în jurul globului. De asemenea a creat un program TV de o jumătate de oră pe rețeaua Loma Linda, timp de 8 ani. Este singurul neevreu care a absolvit la Centrul de Studii Iudaice al The Graduate Theological Union în Berkeley, California. Este căsătorit de peste 50 de ani cu Sandi și au doi fii adulți.
